Zilele trecute, Grigore Bota, cel mai cunoscut criminal în serie din România, a fost eliberat din închisoare, după 25 de ani de detenție. Cel numit „Brancardierul morții” a reușit să convingă judecătorii să îl elibereze, chiar dacă inițial fusese condamnat pe viață. Acum, la doar câteva zile după eliberare, bărbatul a făcut primele declarații și a vorbit despre viața din spatele gratiilor și felul în carea aceasta l-a schimbat. De asemenea, a punctat că și-ar dori ca fiecare om să petreacă măcar un an în închisoare.
Grigore Bota este unul dintre criminalii în serie din România. Acesta a fost condamnat la închisoare pe viață după ce a ucis 11 persoane, oameni ai străzii. Însă, după două decenii și jumătate de detenție, judecătorii au decis să îl elibereze. La ieșirea din închisoare, bărbatul s-a urcat într-o mașină neagră și nu a dat nicio declarație, dar acum, după ce a văzut rumoarea pe care a creat-o eliberare lui, a decis să vorbească.
Eliberarea lui Grigore Bota din închisoare a stârnit revolta multora. Au existat numeroase voci care au susținut că bărbatul trebuia să rămână în spatele gratiilor și multe comentarii negative s-au făcut la adresa acestuia. Văzând vâlva pe care a creat-o, „Brancardierul morții” a decis să iasă în față și să dea replica.
Acesta a declarat că nu îl afectează comentariile negative și nici ce cred sau spun oamenii despre el. Criminalul spune că are sufletul împăcat, și-a ispășit pedeapsa, iar acum este un om ca oricare altul.
„Fiecare om dă cu părerea. Dar nu asta mă interesează pe mine cine ce zice. Eu să am sufletul împăcat. Am văzut la televizor, am văzut lumea și nici măcar n-au venit cât timp am făcut eu pedeapsă, nici n-a venit măcar cineva să mă întrebe. M-au pândit ca lupii la poartă. De aia nici n-am vrut să vorbesc nimic, pentru că zici o vorbă, o dezvoltă, o înflorește ca un copac din asta. Anii ăștia au trecut.
Am avut suport atât de la familie, mulți prieteni care m-au vizitat, m-au susținut. Ușor n-a fost, că așa e în pușcărie, dar nici nu vreau să mă plâng că a fost greu rău. Nimeni nu poate să-şi dea seama cum poate fi în pușcărie. Cel ce n-a trecut și n-a văzut… pentru că e altfel să vezi realitatea lucrurilor și altfel să îţi faci o imaginație. Pușcăria în sensul ei, e ok”, a declarat Grigore Bota, la Antena 3CNN.
De asemenea, Grigore Bota a mai punctat că și-ar dori ca fiecare om să stea măcar un an la închisoare, pentru că doar așa, spune el, poți realiza care îți sunt prietenii și cine te susține cu. Acesta a mărturisit că întreaga perioadă în care a fost închis l-a ajutat să vadă cine îi este cu adevărat apropiat și cine l-a dat uitării imediat.
„Mi-aș dori ca fiecare om să treacă un an pe acolo, apoi să vadă cine îţi sunt prietenii, colegii, familia, neamurile. Atunci poți să-ți dai seama, atunci când pici la necaz. Aici afară ai multă lume, nu conștientizează, aleargă, dar când au căzut la păcat sau necaz toată lumea e gata.
Când ajungi la pușcărie zici stai mai că omul ăla m-a ajutat. Multă lume e schimbată acum. Acum fiecare în drumul lui, să nu vezi, să nu auzi să te interesezi de ăla cine ce face. Dar nu, oamenii sunt schimbători, mai ales acum. Oamenii au principiile lor”, a mai spus Grigore Bota.